Cosmos Broker are ca obiect de activitate evaluarea, constatarea și consilierea în caz de daună auto (RCA sau CASCO).
Pentru că, de multe ori societățile de asigurări nu acționează în beneficiul persoanelor prejudiciate, a apărut nevoia unor intermediari care să reprezinte interesele în relația acestora cu asigurătorii.
Cosmos Broker vă poate reprezenta interesele în fața societății de asigurări, în dosare de daună, pe întreaga durată de soluționare a acestuia, din momentul în care ați fost implicat în accidentul auto și până la reparația vehiculului dumneavoastră sau încasarea despăgubirii cuvenite, fără a fi nevoie să investiți din timpul dumneavoastră.
Serviciile noastre sunt oferite în caz de daună auto (RCA sau CASCO), la orice societate de asigurări, indiferent dacă accidentul auto s-a produs pe terioriul României sau în afara acestuia.
Prin intermediul serviciilor pe care le oferă, Cosmos Broker vă garantează soluționarea în cel mai scurt timp posibil al dosarelor de daună precum și despăgubirea corectă pentru prejudiciul suferit.